Editura Casa de Pariuri Literare a primit în acestă seară premiul “Best New Entry” la Gala Industriei de Carte din România “Bun de Tipar”! Nominalizate la această categorie au mai fost editurile Blumenthal, Herg Benet, Mac Mac şi Max Blecher. Felicit editura CDPL pentru un premiu firesc şi meritat.
Sunt mândru că voi debuta în curând la Casa de Pariuri Literare!
Veste bună: unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit vreodată, “Drood” de Dan Simmons, va apărea în curând la editura Nemira în traducerea prietenului Mircea Pricăjan. Nu rataţi această lectură!
Îl felicit pe Mircea! Cine a citit cartea îşi poate imagina ce dificilă trebuie să fi fost munca la această traducere. Abia aştept să mi-o cumpăr, să o am şi în limba română.
În fiecare dimineaţă Stanley o aşteaptă pe Sheila să treacă în fugă prin dreptul casei sale. Îşi imaginează cum îi saltă sânii pe sub tricou, cum miroase aşa transpirată, cum intră apoi la duş, şi, de fiecare dată, momentul este ruinat de bătrâna sa mamă din scaunul cu rotile. Stanley e un pervers care ar face orice să pună mână pe Sheila, dar, ce să vezi, normele societăţii sunt opuse dorinţelor sale cele mai profunde. Dar aceste norme sunt pe cale să se risipească, când un cutremur catastrofal se porneşte de sub pământ şi devastează oraşul. Un cutremur este un dezastru, însă pentru Stanley este un miracol, pentru că a supravieţuit şi pentru că Sheila este prinsă sub dărâmături, în cada ei. În cealaltă parte a oraşului, Clint, soţul lui Sheila, a supravieţuit cutremurului şi se grăbeşte spre casă, la fel ca Barbara, fiica acestora, şi ea prinsă în alt cartier. Vor ajunge oare la Sheila înaintea lui Stanley?
Am pus o întrebare, am suspendat-o. Oare? Oare? Ei, bine, nu! Nu ajung înaintea lui Stanley şi acesta e un stricat. Cutremurul este şansa lui să-şi îndeplinească dorinţele ascunse legate de tânăra şi atractiva Sheila. În timp ce Sheila încearcă să se apere de Stanley, Clint şi Barbara parcurg distanţa până acasă luptându-se cu bande de golani cu trăsături aproape monstruase. Premisa acestui roman este excelentă: în faţa catastrofelor oamenii se ajută reciproc, nu? Dar oamenii ca Stanley ce fac?
Laymon nu ezită să ne arate limpede ce face Stanley într-o asemenea situaţie: violează şi omoară pe oricine îi stă în calea lui către Sheila, decapitează pe unul, dezmembrează pe altul, şi toate acestea doar pentru acel moment de plăcere trupească supremă – sexul cu Sheila, obiectul obsesiilor sale. Nu mă oripilez uşor, însă “Quake” este cu adevărat tulburător, nu atât în scenele de omor deosebit de grav, cât în acelea de viol. Cu toate că violul este un motiv literar des întâlnit în opera lui Laymon, nu am reuşit nici la a parta carte (între timp, în momentul redactării acestei cronici, a şasea carte) să mă obişnuiesc cu a citi aşa ceva. Personal consider violul cel puţin, dacă nu mai grav decât omorul şi nu prea suport să mă confrunt cu el în ficţiune, fie aceasta film (vezi scena aceea îngrozitoare a violului din pădure din “The Last House on the Left”), ori literatură.
În încercarea lui de a se depăşi pe sine, Laymon a exagerat mult în acest roman, iar exagerarea, chiar dacă într-o oarecare măsură necesară genului horror, comportă şi multe riscuri, unul dintre ele fiind găurile în structura logică a cărţii. Este puţin probabil ca, în mai puţin de o oră de la un cutremur masiv, populaţia unui oraş să se divizeze atât de profund – de-o parte supravieţuitorii care vor să ajungă acasă, iar de cealaltă parte sălbaticii golani care omoară, fură şi violează purtaţi fiind de instincte barbare. Apoi întâlnim poliţişti care dirijează circulaţia în intersecţii, însă întregi cartiere sunt lăsate la voia întâmplării fără intervenţia poliţiei sau a armatei. Şi acestea sunt numai câteva dintre stângăciile presărate pe alocuri în text. De cele mai multe ori moderaţia aduce cu sine un echilibru, iar acest echilibru dă naşte sentimentului de verosimilitate. Asta lipseşte romanului “Quake”. Asta i-ar fi putut aduce finisajul necesar pentru a deveni un roman horror/thriller cu adevărat bun. Şi să fi scos dracului scena de viol de la final, că nu vreau să citesc zece pagini de tortură sexuală explicită. But maybe it’s just me.
Vom mai vorbi despre trilogia “The Beast House” şi apoi gata, mergem mai departe. Mă aşteaptă Celine aici, deasupra biroului.
Editura Casa de Pariuri Literare a anunţat startul la precomandă pentru romanul meu de debut “Îmblânzitorul apelor”!
Intră aici şi rezervă-ţi cartea! Preţ 18 RON.
Mai mult: la fiecare exemplar comandat primeşti cartea “Zece basarabeni pentru cultura română” de Mihail Vakulovski!
Mulţumesc!
În ciuda faptului că a fost fără text publicat, aprilie a fost o lună bună. Am finalizat câteva proiecte care se vor concretiza în curând între coperte, ceea ce e bine. Am nevoie de câteva apariţii în print. Oricum respectul e uneori ceva străin de unii, dacă nu văd raftul de cărţi publicate. Nu se opresc să citească nimic din ce scrii. Cel mai trist e că au reviste, le fac ei, cu mânuţele lor şi, probabil fiind obişnuiţi cu pleşcari sau amatori, orice gest de profesionalism – scris zilnic, planificare riguroasă a publicaţiilor, atenţia pentru imagine etc. (de fapt gesturi de normalitate pentru scriitori) – li se pare rizibil. Aşa că, să vină printul, dacă de print au nevoie.
*
În aprilie am organizat două cenakluburi: unul cu Dan Perjovschi şi celălalt cu un cristian şi Oana Cătălina Ninu. Dacă la Perjovschi a fost atât de plin încât s-a stat şi în picioare timp de patru ore, la celălalt abia dacă au venit 20-25 de oameni (nu mă pricep la a evalua mulţimi, dar puţini oricum). Nu e nimic rău în asta, probabil că a venit exact cine trebuia să vină, dar tot nu pricep ce fac studenţii de la Litere. Chiar nu îi interesează un cristian, Andrei Dosa, Ruxandra Cesereanu, Marius Conkan, Doru Ionescu, Alexandru Vakulovski, Moni Stănilă, Mugur Grosu, Cosmin Perţa, Teodor Dună, Cristina Nemerovschi, Alexandru Voicescu, Oana Cătălina Ninu? Scriitori vii, de astăzi. Stau la bere cu tine. Îţi vorbesc. Poate că, pentru că nu am studiat la Litere, nu înţeleg eu cum stă treaba. O fi cu schepsis.
Cenaklubul Perjovschi a fost însă unul dintre evenimentele anului de până acum de la Braşov. Nu o spun numai eu. Omul ăsta e o comoară naţională.
*
Pentru al treilea an consecutiv, prietenul Robert Marian a organizat marea reuniune a absolvenţilor honterişti. O băută cu iz german, de fapt. Sunt onorat că sunt honterist şi sper ca tradiţia să continue şi să se adune tot mai mulţi absolvenţi.
*
În fine, prea multe nu ar fi de zis. Existenţa mea e un aisberg, grosul e sub apă. Aproape totul se petrece înăuntru, nu iese, aşa şi trebuie. Mai pot doar să vă spun că tot în aprilie am primit o veste care poate să readucă normalitate, calm şi împăcare în viaţa mea.
Cu drag,
A. R. Deleanu
Tiuk zice:
“Pe 3 mai Patrick ne-a adunat împreună la un eveniment caritabil care a ieşit absolut impresionant. Patrick este un copil bolnav de leucemie limfoblastică, iar un grup de studente şi doctoranzi de la facultatea de Litere au organizat împreună cu CenaKLUbul TIUK o întîlnire literar-muzicală la Rockstadt. Intrarea a costat 5 lei, dar fiecare a lăsat cît a putut la intrare, toţi banii adunaţi fiind pentru lecuirea acestui copil.
Seara a început cu un recital muzical de încălzire, realizat de Bogdan Voicu şi Georgiana Argăseală. Apoi a urmat artileria grea a facultăţii de Litere şi a CenaKLUbului Tiuk. Au citit poezii şi proză Romulus Bucur, Mihai Ignat, Vlad Drăgoi, Cătălin Badea-Gheracostea, Andrei Dosa, Sabina Comșa, Mihail Vakulovski şi A.R. Deleanu, iar Adrian Lăcătuş, decanul Facultăţii de Litere din Brașov, a citit cîteva poezii noi de-ale lui Andrei Bodiu, fostul decan, care nu era în oraş, dar astfel şi-a arătat solidaritatea şi susţinerea (apropo, manuscrisele acestor trei poeme au fost vîndute, iar cînd va dori să le publice, Andrei Bodiu va trebui să le răscumpere de la cei care le au acum). Recitalurile au fost foarte-foarte bune, chiar ne era dor de aşa ceva – poate organizăm o lectură asemănătoare cu altă ocazie, de exemplu, atunci cînd copilul se va întoarce sănătos acasă (acum e la spitalul din Cluj)!
După lecturi pe scenă au urcat cele două formaţii care au încins şi mai tare atmosfera. Atron a cîntat şi folk, şi rock, şi pop-rock, piese de-ale lor, dar şi cover-uri, iar cei trei rockeri de la F.A.N. au fost explozivi, minunaţi şi energizanţi, hard rock-ul lor ţinîndu-ne în faţa scenei pînă tîrziu în noapte, deşi multă lume iniţial a stat pînă la ei doar să vadă cum cîntă, cică la o piesă-două, dar n-a mai plecat nimeni pînă au coborît F.A.N.-ii de pe scenă.
O seară extraordinară în care muzica şi literatura au încercat să facă ceva mai mult decît artă pentru artă. Sperăm ca să se bucure de întîlnirea asta şi Patrick, căruia-i dorim însănătoşire grabnică şi multă sănătate. Mulţumim Rockstadt, îi mulţumim şi lui Horaţiu de la sonorizare, care a muncit tot pentru Patrick aseară, mulţumim organizatorilor acestui CenaKLUb TIUK: Sabina Comșa, Konya Edith, Zoe-Larisa Bădoiu, Kati Kovacs şi întregii echipe de la Litere, începînd cu decanul, mulţumim şi scriitorilor şi muzicienilor, desigur, şi – mai ales – vă mulţumim vouă, cei care aţi fost la acest eveniment cultural şi caritabil!
3 mai 2012, ora 19:00
muzică şi literatură
Rockstadt, str. Lucian Blaga, nr. 13″
Domnul Alexandru Ioan Despina a citit cu plăcere “Trenul umbrelor”, publicată în martie în revista Suspans, numind-o “cea ma bine scrisă povestire” din Suspansul de martie.
“Trenul umbrelor, de A.R. Deleanu, ultima proză din numărul 22 al revistei Suspans, este în opinia mea, dacă nu una dintre cele mai consistente, cu siguranţă una dintre cele mai bine scrise. Cu un stil deosebit de realist, povestirea de faţă lasă tot timpul impresia de veridicitate, reuşind în acelaşi timp să treacă pe neaşteptate tărâmul către o lume fantastică şi, mai precis, tărâmul către lumea de dincolo. Un text consistent, care place.
Erată: Să mearga
Stil: 9,0
Temă: 8,8
Intrigă: 8,7
Originalitate: 8,7
Atmosferă: 9,0
Cea mai interesantă povestire: “Câmpiile albastre de sub orizont” (de Cătălin Sămărghiţan), urmată de “Stăpânul Castelului” şi “Dictatura raţiunii, filosofia morţii”.
Cea mai bine scrisă povestire: “Trenul umbrelor” (de A.R. Deleanu), urmată de “Cealaltă dintre gheţuri” şi “Fantasma eternităţii”.”
Îi mulţumesc pentru lectura atentă!
Citeşte articolul aici.
Citeşte şi cronica domnului Mircea Coman la “Trenul umbrelor”.
Tu ai citit povestirea?
Vă ofer un fragment din prima mea traducere literară – nuvela “Moloch” de Michael Iwoleit. Iwoleit scrie extrem de alambicat (la sensul figurat, acela de complicaţie inutilă), descriptiv şi cu fraze foarte lungi. Nu mi-a fost deloc uşor să-l traduc. Tema cărţii este însă foarte faină şi atmosfera e pe gustul meu. Traducerea nu e perfectă, dar mi-am dat silinţa. În plus, am încredere în editorul cărţii. Lectură plăcută până la apariţia cărţii – apoi şi mai plăcută!
* * *
[…]
Franciza Schott-Wingard era un labirint de clădiri legate între ele, impresariat autonom de sisteme de inteligenţă artificială, homeostate şi servoroboţi, alimentat prin instalaţii solare, pompe de apă şi ferme microbiologice subterane, o structură capabilă de a se autorepara şi dezvolta printr-o dinamică proprie, care nu-i solicita pe proprietari mai mult decât golirea conturilor licenţelor şi ale chiriilor. Maşina trecu printr-un pasaj marginal şi, pe neaşteptate, schele înalte se ridicau pe ambele părţi, un grilaj din stâlpi şi suporturi din nanobeton, prin care urcau servoroboţi strălucind ca brazi de Crăciun mobili, mutând ţevi de apă, cabluri de alimentare şi din fibră de sticlă, pulverizând pe alocuri catalizatori din care creşteau muguri de cărăuşi asemenea unor ciuperci gri. La o jumătate de kilometru depărtare străzile se animau. Crâşme, snack-bar-uri, săli de jocuri electronice şi cafenele multimedia îşi disputau spaţiul de la nivelul străzii şi de la primele două etaje, o dezordine de neevitat compusă din intrări strident iluminate, holotransparenţi şi panouri publicitare, printre care domnea o înghesuială crescândă. Aproape că nu mai puteau înainta prin masele de inşi neo-punk, de bătăuşi, de proxeneţi, de curve adolescente şi de boschetari zdrenţuiţi care se târau prin mijlocul străzii şi şoferul adoptă un mod de a conduce lipsit de scrupule şi călcă acceleraţia când se ivi un spaţiu şi împinse dur în lateral pe câte unul sau altul care nu se feri din calea maşinii.
Haske căzu în meditaţie profundă. Fixă imaginea dintr-unul dintre monitoare pe ce se petrecea pe marginea străzii şi privi instantaneele unor persoane pe care le culegea din mulţime cu acribia unui colecţionar, făpturi singuratice, suferinde, neglijate, care se înghesuiau printre grămezi de gunoi, pe sub stâlpi de iluminat, în gangurile unor case, majoritatea dintre ei minori, copii pe jumătate goi, pe jumătate înfometaţi, cu pielea zgâriată şi învineţită, chipuri apatice, cu expresia morţilor în ochii însângeraţi.
- Nu e uimitor? zise el. A trebuit să moară milioane de specii, miliarde de ani de evoluţie au fost necesari pentru a da naştere unei vietăţi atât de dezvoltate precum omul, şi colegii noştri de specie de aici nu au nici măcar destulă demnitate să se sustragă printr-o moarte rapidă umilinţei la care sunt supuşi. Mai devreme sau mai târziu va trebui să ne gândim cum să exploatăm aceste mase de oameni inutile.
Assia fu nevoită să-şi înăbuşe sila pentru a-l putea privi pe Haske pe ascuns dintr-o parte. Avea straniul sentiment că nu stătea în maşină cu un om, ci cu o creatură de o structură diferită, una înspăimântătoare, care reunea contradicţii ireconciliabile, un interes clinic şi ştiinţific pe de-o parte şi, în acelaşi timp, o poftă goală, meschină, o plăcere erotică în faţa mizeriei.
O smucitură a frânei o smulse de pe orbita pe care gândurile şi sentimentele ei ameninţau să se balanseze, şi văzu pe monitorul din mijloc că se apropiau de destinaţie, de piaţa din circumscripţia de Vest, un infern de oameni, zgomot şi smog cu un diametru de aproximativ două sute de metri, asemănător unui amfiteatru: în rândurile superioare hublourile sutelor de module locuibile cu mici balcoane în faţă, încărcate cu gunoi şi rufe, dedesupt terasele barurilor şi restaurantelor ieftine, pe jumătate învăluite în nori de fum şi abur care se scurgeau spre piaţă într-o pâclă văscoasă, şi, în sfârşit, la nivelul străzii, nenumăratele standuri ale contrabandiştilor, care puteau vinde în această franciză moderat controlată tot ce furau de altundeva, piese electronice şi de maşini, medicamente, droguri, obiecte media şi software. În jurul pieţei, printre coloanele parcărilor suspendate, se înlănţuiau cuştile şi ţarcurile abia vizibile, în care se vindea marfa vie pentru care Schott-Wingard era îndrăgit printre cunoscători şi notoriu prin organizaţiile umanitare până departe peste graniţele landului.
Haske coborî încă înainte ca maşina să oprească complet pe o stradă lăturalnică. Gărzii sale de corp îi fu greu să-l urmeze îndeaproape, când acesta îşi croi cu coatele un drum printr-un grup de tineri adunaţi în jurul unui aparat de inhalat şi dispăru în mulţime. Assia îl urmă de la o oarecare distanţă, dintr-o dată nesigură dacă era în stare să-şi ducă planul până la capăt. Îl văzu de câteva ori dând neliniştit din capul său pe jumătate chel ca al unei păsări de pradă şi văzu şi spatele masiv al gorilei sale apărând printre căscă-gură care se minunau în faţa curiozităţilor din cuşti. Când se opri să examineze ceva ce păru că-l interesează în mod special, Assia se retrase pentru o clipă în gangul fără uşă al unei case şi lovi cu vârfurile degetelor chipul de după ureche.
H. R. Giger, Landscape XXIX. 1974.
- Sper că sunteţi în apropiere de mine, zise. Haske e de neoprit. Ce facem acum?
- Stai liniştită, te vedem, chiţăi vocea lui Sam din difuzor. Îl scoatem din joc pe bodyguard şi tu nu trebuie decât să-l duci cumva pe Haske la hotel. Riscă ceva. De îndată ce avem ceva ce să-l incrimineze, intrăm peste voi.
- Bun, dar lăsaţi-mi-l mie.
Assia păşi mai departe cu genunchii moi. Prima vizita a acestei pieţe de carne i-a rămas în minte luni întregi şi, cel mai probabil, nici de data aceasta nu va fi altfel. Nu reuşise să-şi explice cu totul de unde proveneau toate fiinţele acelea demne de milă, care erau oferite aici unei clientele de o speţă extremă pentru Dumnezeu ştie ce jocuri. Erau cu siguranţă mulţi copii din „producţie locală”, cum le plăcea comercianţilor să zică, şi pacienţi ai unor clinici de psihiatrie desfiinţate aruncaţi pe piaţa liberă, şi tot mai mulţi avortoni din laboratoarele genetice ale industriei, anencefali, microcefali, orbi, copii cu trei sau patru picioare, invalizi cu spinarea strâmbă şi cu membrele deformate. Assia se forţă să nu privească cu atenţie, şi, totuşi, îi dădură lacrimile când trecu pe lângă cuşti şi văzu cu colţul ochiului pe cei ce se ghemuiau într-un culcuş din franjuri de spumă sintetică, jegoşi, mânjiţi cu excremente, agăţaţi de gratii sau unii de alţii, cu ochii larg deschişi cu care priveau pierduţi şuvoiul de trecători lascivi care se împingea pe lângă cuştile lor.
Îl căută cu privirea pe Haske şi, când îl descoperi în faţa unei cutii din plexiglas, îi păru de mii de ori mai distorsionat, mai degenerat decât orice era oferit spre vânzare acolo. Bodyguardul stătea în spatele lui, privirea îi rătăcea calm şi nu observă nimic din punctul unui laser pe ceafa sa. Assia auzi clar cum ceva şuieră pe lângă ea şi acesta nici măcar nu tresări când o săgeată mică din metal îi nimeri gâtul. Cel mult douăzeci de minute şi vânzătorii de organe îl puteau tranşa.
Ceea ce se găsea în cutie, cam o duzină de fiinţe de mărimea copiilor de trei, patru ani, înveliţi în pături murdare, aruncaţi fără milă unul peste celălalt precum cadavre, nu părea mai uman nici la o privire mai atentă, trunchiuri umflate cu proeminenţe ca aripioare de peşte în locul picioarelor şi a mâinilor, cranii plate cu fante în loc de ochi, nas şi gură, aproape nemişcate şi cu o culoare a pielii de un verde ciudat. Haske se holba la acele creaturi cu gura căscată şi Assia nu vru să-şi imagineze ce gânduri îi treceau acestuia prin minte.
- Pot să vă fac un cadou? îl întrebă şi îi aşeză o mână pe umăr.
El rânji ca un om obsedat de mâncare în faţa unui munte din carne şi Assia îşi pipăi instinctiv sprayul paralizant din buzunarul vestei.
- Puteţi să vă alegeţi doi. Îl cunosc pe vânzător.
Deschise cu degetul mica pârghie de siguranţă şi o cuprinse un sentiment bun când simţi recipientul încălzindu-se.
[…]
* * *
Facultatea de Litere, CenaKlub Tiuk!, Atron şi F.A.N.
prezintă:
“Punem pasiunile noastre cap la cap pentru ca, într-adevăr, să facem ceva pentru Patrick”. Patrick este un băiat de 7 ani, bolnav de leucemie limfoblastică. Momentan el este internat la Spitalul Judeţean din Cluj pentru chimioterapie. Pentru a veni în ajutorul lui, profesorii Facultății de Litere din Brașov – Romulus Bucur și Mihai Ignat, alături de studenți de la aceeași facultate – Vlad Drăgoi, Cătălin Badea-Gheracostea, Andrei Dosa şi Sabina Comșa, care vor fi găzduiți cu generozitate de CenaKlub-ul Tiuk, prin organizatorii săi, Mihail Vakulovski și A. R. Deleanu, în Rockstadt, strada Lucian Blaga, nr. 13 vor pune în scenă – în data de 3 mai 2012, la ora 19:00 – un spectacol de lectură și muzică, formaţiile de folk alternativ şi hard rock: ATRON şi F.A.N. Timpul dintre reprizele de citit este dedicat solo-ului Georgianei Argăseală. Banii strânși în urma acestui eveniment vor fi donați în întregime familiei lui Patrick. Intrarea: 5 lei.
3 mai 2012, ora 19:00
muzică şi literatură
Rockstadt, strada Lucian Blaga, nr. 13
5 lei
Editura Casa de Pariuri Literare pune la bătaie zece titluri. Cumpără cărţile şi banii merg direct la Patrick.
(Mă gândesc că dacă vrea cineva să dea mai mult, nu-l opreşte nimeni.)
Eu voi citi nişte texte scurte, poate minutare. Încă nu ştiu, văd eu.
Vă puteţi confirma prezenţa aici.
Tiuk zice:
Pe 23 aprilie, de Ziua Internaţională a Cărţii și Drepturilor de Autor, în cîteva oraşe din România trecătorii au primit cărţi de la Editura Litera, Elefant.ro și Editura Univers. La Braşov, cei care au organizat evenimentul au fost membrii revistei TIUK şi ai CenaKLUbului TIUK, adică Mihail & Carmina Vakulovski, Flavius Ardelean şi Irina Macedonski, elevii din clasa I A şi părinţii lor de la Liceul „Andrei Mureşanu”, care au adus şi ei cărţi pe care le-au dăruit trecătorilor din Piaţa Sfatului.
În prima parte a zilei, Tiuk! a pornit din redacţia din Răcădău, cartierul cu urşi, unde au dăruit cîteva cărţi trecătorilor, apoi au făcut acelaşi lucru în zona Ceasu’ Rău – Aula Universităţii – Rockstadt (unde are loc CenaKLUbul Tiuk), apoi lîngă Liceul „Andrei Mureşanu” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov. Iar de la ora 18:00 – în Piaţa Sfatului – redacţiei Tiuk! i s-au alăturat copiii şi asta a fost cea mai frumoasă parte a zilei, pentru că redactorii Tiuk! aproape că nu reuşeau să pună cărţile în pungi că ele dispăreau, copiii dăruindu-le în fugă (la propriu!) şi mereu cu zîmbetul pe buze, încît toţi oamenii din Piaţa Sfatului zîmbeau. Ziua s-a terminat tot în Răcădău, cu ultimele trei cărţi (păstrate special, pentru că acele 200 de cărţi s-au dăruit în cea mai mare viteză). O zi deosebită, cînd oamenii au făcut cadou sau au primit cărţi. Lectură plăcută şi utilă, prieteni! Lectura e COOLtură!
PS: Azi Carmina Vakulovski, învăţătoarea clasei I A, care ne-a ajutat să dăruim cărţile, le-a povestit elevilor de Ziua Internaţională a Cărţii, iar o fetiţă a zis: „Da?” a deschis ghiozdanul şi a zis: „La mulţi ani, cărticelele mele!”
This slideshow requires JavaScript.
Foto: Carmina & Mihai.
