Un Tiuk! aniversar

Tiuk! a împlinit zece ani de activitate şi îşi serbează ziua înfulecând multe, multe texte. E un număr obez, plin de delicatese. O să intraţi în vară cu el, nu alta.

Sunt şi eu prin el. Recapitulez – totul la un loc:

1. povestirea “Sânul”, citită în premieră la CenaKLUbul Tiuk! nr. 6

2. un fragment din “Îmblânzitorul apelor”, roman aflat în curs de apariţie la Casa de Pariuri Literare

3. un grupaj de zece recenzii vechi şi noi

4. impresii despre CenaKLUbul Tiuk! nr. 6

5. o cronică minunată la “Îmblânzitorul apelor” scrisă de M. Vakulovski, probabil pre/postfaţa romanului

Dar Tiuk!-ul e plin ochi de chestii foarte mişto, deci lectură plăcută!

Facebook

În aşteptarea debutului vă propun să vizitaţi şi pagina de Facebook a romanului “Îmblânzitorul apelor”. Like & share!

Mulţumesc!

Mihail Vakulovski despre “Îmblânzitorul apelor”, pe larg în noul Tiuk!

Mihail Vakulovski a scris pentru noul Tiuk! o cronică pre-publicare a îmblânzitorului. Aveţi astfel şansa să citiţi în premieră pre/postfaţa romanului “Îmblânzitorul apelor”, roman care va apărea în curând la Casa de Pariuri Literare. Îi mulţumesc din suflet!

Sper să vă facă poftă de primul meu roman!

Lectură plăcută!

Mihail Vakulovski

 

 

“Sânul” în noul Tiuk!

Cei care nu au putut veni la CenaKLUbul Tiuk! nr. 6 pot citi povestirea “Sânul” în noul număr al revistei Tiuk!

Sânul

de A. R. Deleanu

“Trecuseră deja două ore de când bărbatul intrase în casă, îşi aşezase diplomatul lângă masa din bucătărie şi rămăsese holbându-se în gol la pătratul decupat de deasupra chiuvetei, unde, cândva, fusese o placă de faianţă. Auzea tramvaiul din stradă, geamurile tremurau la fiecare sfert de oră şi el mesteca îndelung la cele trei sendvişuri cu caşcaval de pe farfurie. Ceasul ticăia altfel decât la poştă, unde cel din spatele tejghelei avea un pas mai aprig, ca de rădaşcă în călduri. Cel de acasă era mai degrabă… oare cum era? se întreba, dar, până să-şi răspundă, trecea din nou tramvaiul pe sub geam şi gândul se risipea. Era liniştit. Ca de obicei. Nimic, dar nimic nu părea că-i va tulbura liniştea antică în care cădea în fiecare după-amiază târzie, încă îmbrăcat în costumul său rămas mic şi ponosit, cu ochelarii lui lipiţi discret cu bandă adezivă şi cu cravata lui, cea cu mici scrisorele albe pe un fundal albastru. Dar, după ce a înghiţit ultima îmbucătură din sendviș, o furnicătură blândă ca o respiraţie de copil i-a mângâiat ceafa. S-a uitat în jur. Era ca şi cum cineva l-ar fi privit insistent, dar asta era o prostie, o ştia sigur, o închipuire perversă, pentru că era singur în casă şi aşa a fost întotdeauna. Ba mai mult, aşa vroia să şi rămână, deci, oricine l-ar fi privit acum din întunericul moleşit al acelui început de seară, ar fi făcut bine să dispară cât mai repede, altfel… Şi totuşi senzaţia plutea în aer în jurul lui: cineva sau ceva îl privea.”

Mai departe aici.

Lectură plăcută!

Recenzii în noul Tiuk!

În noul număr al revistei Tiuk! puteţi citi câteva recenzii scrise de mine – unele mai vechi, deja postate aici pe blog, altele noi, în premieră.

Autorii de care vorbesc sunt: G. Vasilievici, M. şi A. Vakulovski, M. Blidariu, M. Haulică, G. Arion & B. Hrib, J. Thompson, R. Bolano şi Ş. C. Czeller.

Vă invit să le citiţi aici.

Lectură plăcută!

This slideshow requires JavaScript.

“Îmblânzitorul apelor” în noul Tiuk!

În noul număr al revistei Tiuk! puteţi citi un nou fragment din “Îmblânzitorul apelor”, roman aflat în curs de apariţie la editura Casa de Pariuri Literare.

Îmblânzitorul apelor (fragment) de A. R. Deleanu

“Auzul păşea în lume de mână cu văzul. Tot ce nu era încă se năştea dureros de sub pleoapele lui. Lumina îi inunda ochii şi-l silea să-şi recunoască trupul. Se descoperea întins pe jos, lângă uşă, în faţa lui scările, unsprezece trepte – le număra ca în copilărie. Începea să recunoască holul. Nasul i-a fost invadat de mirosul casei în care a crescut. Din camera de zi auzea şoapte. S-a ridicat şi şi-a recunoscut fratele căzut din scaunul cu rotile şi plin de sânge. A fugit către el, dar paşii i s-au împotmolit în covor şi picioarele i s-au încolăcit unul în jurul celuilalt. Balansul podelelor încă nu se aşezase în ceafa lui şi s-a culcat pe covor câteva clipe, până a simţit că şi-a recăpătat echilibrul. În timp ce-şi ridica fratele şi-l aşeza în scaunul cu rotile, a desluşit şoaptele:

Tatăl nostru care eşti în ceruri…

I-a smuls cioburile din tricou şi l-a împins către baie. A lovit întrerupătorul de câteva ori, dar becul rămânea stins.

… vie împărăţia Ta…

I-a tras tricoul peste cap şi s-a uitat la rănile lui. Nu ştia ce să facă. A învârtit de robinet, ţeava a zvâcnit de câteva ori şi a scuipat o zeamă jegoasă, apoi s-a oprit cu un ţiuit de ţevi ca un cîntec de lebădă. Şi-a înfipt buricele degetelor în rănile deschise şi a smuls, ciob cu ciob, sticla din burtă. Fratele tremura sub carnea înroşită şi privea în gol.

… pâinea noastră cea de toate zilele…

Nu suporta să se uite la răni şi-şi ţinea ochii pe chipul fratelui, în timp ce degetele îşi croiau drum prin tranşeele de pe piept. Trupul fratelui era acolo, plin de sange, dar chipul lui era departe, străin de acea casă, pierdut între zgomotele mute ale pereţilor. Nicio umbră de durere pe faţa lui, în timp ce-i scotea cioburile din carne, doar depărtarea chipului de trup. Şoptea:

… şi ne izbăveşte de cel rău…

Îi vedea chipul tot mai departe de trup şi a început să-l strige. Nu părea să-l audă.

… şi a Sfântului Duh. Amin. Tatăl nostru care eşti în ceruri…

O palmă i-a retezat cascada de cuvinte. Pentru o clipă nu se mai auzea decât scârţâitul casei. A ridicat ochii de pe chipul fratelui şi s-a uitat prin geamul de la baie. Cascada şi-a repornit căderea:

…precum în cer, aşa şi pe pământ…

Afară, bulgări negri de nori se întindeau ca o pătura la orizont. Ploaia încetase şi casa părea să fie prinsă între două oglinzi. Cerul coborâse pe pământ.”

Mai departe aici. Lectură plăcută!

Gustave Dore, The Deluge, 1866

O voce

Nu ştiu cine e, dar apreciez ce a scris despre mine şi despre cele două povestiri ale mele:

“Flavius [...] m-a impresionat prin scurta lui proză “Sânul”- conturată ca un univers dalinian, iar cea de-a doua, care m-a înfiorat într-un anume fel şi care m-a purtat cu gândul la “Eseu despre orbire”.”

Tot articolul aici.

Mulţumesc mult!

Cum a fost la CenaKLUbul Tiuk! nr. 6

Cu Andrei Dosa, Adrian Lăcătuş şi Mihail Vakulovski în Rockstadt la CenaKLUbul Tiuk! nr. 6

Mie mi-a plăcut mult, dar mai bine îi las pe alţii să vorbească. Clubul Rockstadt zice:

“Duminică, pe 12 februarie 2012, exact în timp ce Ion Oncescu, de 5 ori campion mondial la skandenberg, se lupta cu cei 1000 de oameni care visau să-l învingă, la Rockstadt Braşov oamenii au venit la CenaKLUbul TIUK nr. 6, care a fost puţin altfel faţă de celelalte ediţii. De data asta nu s-au lansat cărţi şi n-au fost interviuri live şi performance-uri, ci a avut loc o întîlnire mai apropiată de cenaclu, doar că cu mult, mult public. Apropo de public, de data asta au fost foarte mulţi tineri, multe fete frumoase (un semn de succes real, cum spune un scriitor mai în vîrstă), cîntăreţi tineri (foştii colegi ai lui Flavius din The Others), scriitori, profesori, lectori universitari, critici literari, traducători… Invitaţii CenaKLUbul TIUK nr. 6 au fost tinerii scriitori Andrei DÓSA (andreidosa.wordpress.com) şi A.R.DELEANU (deleanu.wordpress.com), care au citit texte inedite, povestiri & versuri, existeme & bizzaroproză, moderator fiind, ca de obicei, Mihail Vakulovski. După o scurtă prezentare a tinerilor scriitori a citit A.R.Deleanu (în premieră!) o proză pe care o puteţi citi în Tiuk! aniversar, nr. 33, „Sînul”, apoi Andrei DÓSA a recitat cîteva poeme din „Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit”, volumul său de debut care recent a cîştigat premiul „M.Eminescu” şi despre care s-a scris mult şi numai de bine, cel puţin deocamdată. După care A.R.DELEANU a mai citit o proză, iar Andrei DÓSA – un grupaj nou-nouţ de poezii, la fel de faine ca şi cele din carte. După seria de întrebări din public s-au făcut poze, s-au dat autografe şi s-a discutat pînă tîrziu în noapte, cînd Oncescu deja intrase în Cartea Recordurilor, după 8 ore de skandenberg. Tinerii scriitori au primit cărţi de la editura Cartier, iar publicul s-a bucurat de cele două lecturi deosebite. O seară foarte, foarte frumoasă la Rockstadt!”

This slideshow requires JavaScript.

Foto: Carmina Trâmbiţaş. Mai multe aici.

Mircea Pricăjan despre “Îmblânzitorul apelor”

Mircea Pricăjan zice:

“Inventiv, atent la stil, pasionat de povestea bine articulată, cu tâlc, având ştiinţa complicată a dozării misterului, A.R. Deleanu este fără putinţă de tăgadă unul dintre cei mai interesanţi tineri scriitori care au apărut în ultimii ani. Toate atributele anterioare sunt dublate la el de o rigoare pe care am întâlnit-o la foarte puţini dintre scriitorii români, iar asta mă face să-mi pariez—deloc orbeşte!—bruma de arginţi pe succesul său. Îmblânzitorul apelor îmi dă dreptate.”

Îi mulţumesc din suflet pentru aceste cuvinte!

Duminică

“Trenul se balansa uşor într-o invitaţie la somn. Compartimentul, uter lipicios, se încălzea cu fiecare respiraţie a călătorilor din el. Pleoapele Mariei erau grele, plăci de beton zgrunţuroase peste ochii înlăcrimaţi. Ustura. Era greu. Nici un gând în mintea Mariei, doar uitare şi cădere lină într-o lume aproape ca cea reală, doar că puţin altfel. Cum altfel? se întreba în timp ce păşea printr-un câmp de maci. Soarele ardea. Nu avea copil, nu avea soţ, era liberă şi uşoară. Se simţea frumoasă. Făcu un pas şi deja era în aer. De sus se vedea lumea. Era în formă de pâlnie, dar unde se scurgea totul, nici ea nu ştia, nimeni nu ştia. De acolo, de sus, vedea oamenii pe buza pâlniei din muşchi şi licheni, se făceau mici, tot mai mici, lăsând în urma lor doar umbre. O lume de umbre pe buza unei pâlnii. O lume care se scurgea, dar unde se scurgea, nici ea nu ştia, nimeni nu ştia.”

Află ce se întâmplă în trenul umbrelor duminică la CenaKLUbul Tiuk!